Potrivit contractului, firma Adeplast s-a angajat la o sponsorizare de 40.000 de euro aferentă anului 2010, dar din care circa 10.000 de euro vor fi virați în zilele următoare, pentru a acoperi deficitul financiar al clubului.Ioan Lucian a mulțumit proprietarului Adeplast pentru faptul că a recurs la această sponsorizare într-o perioadă de criză, când companiile își reconsideră bugetele, și a promis că banii vor fi cheltuiți de o manieră transparentă, ținând cont de faptul că FC Bihor este deținut de instituții publice: Consiliul Județean și Consiliul Local.
"Acum 14 ani am luat decizia să mă întorc din Austria și, printr-o întâmplare, în drumul meu spre București am oprit la Oradea și am rămas aici. Nu sunt bihorean, dar am decis să sprijin această echipă, fiindcă e necesară renașterea fotbalului bihorean și promovarea echipei în primul eșalon", a declarat Marcel Bărbuț, invocând drept argumente trecutul clubului, care a fost singurul campion a două țări, România și Ungaria, jucătorii dați de-a lungul anilor de FC Bihor, dar și faptul că sunt orașe mult mai mici decât Oradea care au echipe de divizia A.
"Sper că voi insufla FC Bihor ceva din ambiția și perseverența mea. Aș dori ca clubul să facă ce face Adeplast: noi suntem pe locul trei în țară în domeniul nostru de activitate", a mai spus sponsorul, declarând că așteaptă ca și alte companii să se alăture acțiunii de reînviere a emulației sportive locale.









