
Lucrările pentru construirea centurii Biharia-Paleu, în lungime de 8,7 kilometri, au furnizat arheologilor de la Muzeul Țării Crișurilor descoperiri importante.
Potrivit Consiliului Județean Bihor, săpăturile au adus la lumină vestigii ale unor așezări umane, una dintre ele datând încă din perioada neolitică târzie, cu o vechime de câteva mii de ani.
Până în prezent, cercetările arheologice au condus la identificarea a șase situri pe traseul centurii Biharia, dintre care patru au fost deja finalizate. Până la sfârșitul lunii martie, se va încheia și excavarea celorlalte două.
Săpăturile sunt efectuate de o echipă de specialiști ai Muzeului Țării Crișurilor, iar descoperirile includ fragmente ale unor obiecte și urme ale unor așezări din diferite perioade istorice, cum ar fi neoliticul târziu, perioada bronzului târziu, o așezare daco-sarmatică, precum și locuințe din secolele IX-X, XVI-XVII.
Constructorii, angajați de administrația județeană în asocierea Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group, continuă lucrările în zonele neafectate de cercetările arheologice, începute la finele lunii octombrie 2023.
Proiectul centurii Biharia face parte dintr-un program mai amplu de creștere a accesibilității pe drumurile județene din Zona Metropolitană Oradea, finanțat prin Programul Operațional Regional 2021 - 2027, și este cea de-a patra centură în construcție în zona metropolitană, alături de altele pentru localitățile Oșorhei, Sântandrei, Nojorid, Aleșd și Beiuș, precum și a Inelului Rutier Metropolitan.